"Cel putin 6.000 de salariati ar urma sa fie disponibilizati de la 1 februarie din combinatele chimice daca nu se vor lua masuri urgente pentru sprijinirea acestora, plus ca ar putea avea loc si alte disponibilizari din industria pe orizontala", a declarat, pentru NewsIn, presedintele Federatiei Sindicatelor Libere din Chimie si Petrochimie (FSCP), Achile Dutu, prezent la discutiile cu ministrul Economiei.

Una dintre decizii ar putea viza modificarea prevederilor legale ce obliga combinatele sa achizitioneze cel putin 50% din gazele naturale necesare producerii ingrasamintelor chimice din import, a precizat Dutu.
Reprezentantii combinatelor petrochimice sustin ca activitatea combinatelor a fost oprita la sfarsitul anului trecut intrucat pretul de vanzare al ingrasamintelor chimice a ajuns sa fie mai mic decat cel al gazelor naturale necesare producerii acestora.

Ministrul Economiei, Adriean Videanu, s-a intalnit sambata cu reprezentanti ai sindicatelor si patronatului din industria chimica si petrochimica.