Directorul medical al Autoritatii Judetene de Sanatate Publica Constanta, Tanta Culetu, a declarat ca, pana in prezent, pentru cel putin cinci persoane fara adapost, din diferite zone ale judetului, medicii legisti au stabilit ca hipotermia a fost cauza decesului.
Tanta Culetu a precizat ca, in urma unei adrese primite de la Ministerul Sanatatii in legatura cu numarul mare de decese cauzate de hipotermie inregistrate la Constanta, a solicitat sprijinul autoritatilor locale pentru a identifica spatiilor cu destinatie de adaposturi de noapte pentru cazurile sociale. Conducerea AJSP Constanta a mobilizat si asistentii medicali comunitari si mediatorii sanitari comunitari care, in colaborare cu Politia si Jandarmeria, sa identifice persoanele fara adapost.
Directorul medical al ASP Constanta a afirmat ca persoanele care ajung la spital pentru ingrijiri medicale din cauza frigului sunt internate pentru cateva zile, dar nu pot fi cazate o perioada indelungata in spitale.
Purtatorul de cuvant al Primariei Municipiului Constanta, Liviu Tramudana, a declarat ca nu stie daca se poate gasi o solutie in acest sens, iar municipalitatea dispune doar de spatii pentru copii.
La randul sau, seful Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Constanta, Petre Dinica, a afirmat ca institutia nu dispune de spatiu pentru a asigura un adapost acestor persoane. El a precizat ca exista adaposturi pentru cazarea in regim de urgenta a copiilor, unde insa nu pot fi tinuti si adulti, iar un alt loc nu este disponibil.
Petre Dinica este de parere ca autoritatile locale ar trebui sa amenajeze o incapere in incinta azilurilor de batrani, in lipsa altui spatiu, unde oamenii strazii sa fie tinuti temporar.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Oamenii strazii din Constanta mor de frig in lipsa adaposturilor.