Procurorul Viorel Vasile, seful Sectiei Urmarire Penala si Criminalistica din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Caras-Severin, a fost arestat pentru luare de mita, ieri-dimineata, de Curtea de Apel Timisoara. Magistratul a fost retinut, luni, de procurorii Anticoruptie chiar in biroul sau de la sediul parchetului din Resita.
Cazul a fost instrumentat de anchetatori din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie din Bucuresti, care l-au retinut imediat dupa ce a primit mita de la un sofer din Resita.
„Inculpatul a fost prins in flagrant delict, in biroul sau, in timp ce primea de la denuntator suma de 800 de lei”, a precizat judecatorul Cristian Pup, purtatorul de cuvant al Curtii de Apel Timisoara.
„Este o inscenare”
Denuntatorul procurorului este cercetat penal pentru o infractiune la regimul rutier, fiind cercetat deoarece a fost prins de Politie la volanul unei masini neinmatriculate si cu numere false.
Anchetatorii sustin ca, in schimbul banilor, Viorel Vasile urma sa-l scoata de sub urmarire penala pe sofer si sa-i aplice o simpla amenda administrativa de o mie de lei.
In plus, denuntatorul si-ar fi primit inapoi si carnetul de conducere. Potrivit Mediafax, procurorul-sef ar fi pretins initial, duminica, suma de 1.500 de lei. De asemenea, se pare ca tot luni, Viorel Vasile ar mai fi primit foloase necuvenite si de la o alta persoana pentru a solutiona favorabil un dosar in care acesta era cercetat pentru infractiuni la regimul circulatiei rutiere.
Pe tot timpul audierilor, procurorul nu a ridicat privirea din pamant. La final, inainte de a fi arestat, a negat acuzatiile care i se aduc. „Este o inscenare, insa nu vreau sa spun mai mult”, a declarat procurorul in fata instantei.
Judecatorul timisorean Gheorghe Bugarsky a decis insa ca magistratul sa-si petreaca urmatoarele 29 de zile dupa gratii. „Instanta hotaraste arestarea pentru luare de mita”, a spus judecatorul.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Procuror arestat pentru o spaga de 800 de lei.