Documente oficiale privitoare la calitatea lucrarilor pe autostrada Transilvania, detinute de ziarul Cotidianul, arata nereguli grave. Desi stie de ele, ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, inchide ochii, pentru a nu ii supara pe americani. Exista riscul ca dupa expirarea garantiei acordate de Bechtel, de doar doi ani, sa vedem poduri rupte pe autostrada, alunecari ale acesteia sau cratere rasarite din senin in carosabil.

Nu este prima data cand astfel de nereguli ies la iveala, insa ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, si Guvernul se codesc sa recurga la singura solutie posibila, anume rezilierea contractului si scoaterea lucrarilor din nou la licitatie. Aceasta de teama de a nu ii supara pe americani.

Oficialii companiei nu indraznesc sa propuna asa ceva Guvernului si nu pot decat sa continue razboiul nervilor cu Bechtel si Enka, partenerul turc al americanilor.

Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR) si consultantul atrag atentia turco-americanilor asupra abaterilor calitative, dar acestia fac tot ce stiu. Turco-americanii pretind ca premierul Tariceanu si-ar fi dat acordul ca ei sa isi primeasca banii inainte de a le fi verificata calitatea lucrarilor. Neregulile sunt confirmate atat de o scrisoare a CNADNR, cat si de sutele de rapoarte de calitate facute de consultantul Egis Scetauroute BCEOM.

,,Antreprenorul a utilizat si utilizeaza pe cele doua sectoare aflate in executie personal ce nu detine o pregatire profesionala suficienta pentru executarea unor lucrari de constructii de autostrada. (...) Ca urmare a acestui fapt, confirmat atat de inginerii si muncitorii romani, cat si de consultant, au rezultat intarzieri majore in executarea unor lucrari absolut necesare care au condus in unele situatii la alunecari de teren importante; acestea s-au extins si in zonele neexpropriate din afara culoarului autostrazii afectand terenuri agricole, drumuri judetene, obiective sociale etc.’’, se arata intr-o scrisoare trimisa de CNADNR Guvernului.

In plus, „aproximativ 90% din elevatiile pilelor si culeelor de la poduri si viaducte, turnate pana in prezent, prezinta fisuri si crapaturi la care au fost necesare reparatii“, spune compania. Multe dintre lucrari au fost facute de Bechtel pe timp de noapte, cand acestea ,,nu sunt indeajuns supravegheate pe parcursul executiei, (...) aparand numeroase cazuri de coloane ratate.“ Intr-un limbaj mai simplu, situatia a fost descrisa si de cateva zeci de muncitori romani care au trimis companiei o scrisoare anonima. „Turcii fac un lucru de zece ori si tot prost il fac“, scriau acestia.