Decernarea Marilor Premii Prometheus a avut loc miercuri, 15 octombrie, in cadrul unei gale la Clubul Prometheus, unde juriul format din: Andrei Plesu, presedinte, Livius Ciocarlie (literatura), Dumitru Avakian (muzica), Aurelia Mocanu (arte vizuale) si Alexandru Dabija (artele spectacolului), a desemnat laureatii celei de a VII-a editii.
Marele Premiu Prometheus pentru Opera Omnia i-a revenit Mircea Horia Simionescu, sectiunea literatura, care a fost recompensat astfel pentru intreaga cariera. Scriitorul a primit, impreuna cu distinctia, si suma de 100.000 RON. Marele Premiu Prometheus pentru Opera Prima i-a fost inmanat lui Alexandru Tomescu, la sectiunea muzica, iar artistul a primit 10.000 RON.
Pentru Marele Premiu Prometheus - Opera Omnia, membrii juriului au avut de ales intre: Mircea Horia Simionescu, sectiunea literatura, Valentin Gheorghiu, sectiunea muzica, Teodor Moraru, sectiunea arte vizuale, si Costache Babii, sectiunea artele spectacolului. Pentru Marele Premiu Prometheus - Opera Prima, juriul a trebuit sa aleaga un castigator dintre finalistii: Iulian Costache, sectiunea literatura, Alexandru Tomescu, sectiunea muzica, Ciprian Paleologu, sectiunea arte vizuale, si Adina Pintilie, sectiunea artele spectacolului.
Laureatii editiilor anterioare ale Marelui Premiu Prometheus pentru Opera Omnia sunt: Liviu Ciulei, Vasile Gorduz si Silvia Radu, Nicolae Manolescu, Paul Bortnovski, Aurel Stroe si George Banu.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Mircea Horia Simionescu a castigat Marele Premiu Prometheus.