Filmele care vor participa la concurs pot avea orice forma - documentar, fictiune, animatie - si trebuie sa continue propozitia "Democratia este...", sa fie originale, sa respecte legea drepturilor de autor, sa nu depaseasca trei minute si sa fie in limba engleza sau subtitrate in limba engleza.
Pentru a participa la concurs, scurtmetrajele trebuie incarcate pe www.youtube.com/democracychallenge, pana la 31 ianuarie 2009, respectand criteriile publicate pe site-ul http://bucharest.usembassy.gov/democracy. Concurentii trebuie sa aiba cel putin 18 ani.
La concurs vor participa 77 de tari, din care vor fi desemnati sase castigatori. Acestia vor beneficia de o excursie in SUA, vor participa la spectacole in Washington, New York si Los Angeles si vor cunoaste profesionisti din lumea filmului american, reprezentanti ai guvernului SUA si sustinatori ai democratiei americane din randul societatii civile.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Concurs de scurtmetraje despre democratie, lansat de Ambasada Statelor Unite.