Arhitectii Institutului Proiect Bucuresti au propus primarului de la sectorul 2, Neculai Ontanu, o serie de proiecte de urbanism. Potrivit arhitectilor, problemele bucurestenilor sunt traficul, lipsa spatiului verde, lipsa pietelor agroalimentare si lipsa semafoarelor din intersectii.

Printre proiectele propuse pentru sectorul 2 se numara reabilitarea Caii Mosilor (zona veche), amenajarea de noi zone verzi, in special in zona Creanga, unde ar trebui sa se construiasca un parc numit Parcul “Ion Creanga”, spun inginerii. “Spatii verzi mai sunt necesare si in zona Obor pe caile ferate”, spune directorul general al SC Proiect Bucuresti, Viorel Constantinescu.