Magistratii CAB au dispus trimiterea unei noi adrese catre Parchetul de pe linga Inalta Curte de Casatie si Justitie, in care solicita casetele, fiind considerate indispensabile pentru judecarea cauzei.

Ancheta in dosarul "Cocaina pentru VIP-uri", in care este inculpat si Ion Alexandru Tiriac, a inceput in 2002, iar in luna februarie 2004, au fost arestati doi tineri, Bogdan Albu si Radu Eugen Nastase asupra carora s-a gasit cocaina. Ulterior, Radu Nastase a intrat in programul de protectie a martorilor, dar a fost deconspirat intr-o emisiune tv de procurorul Gheorghe Muscalu.

In acelasi dosar, au fost cercetate alte sapte persoane, printre care Tiriac jr., Ileana Lazariuc, Raluca Sandu si Robert Sandu.

Procurorii Flavius Craznic si Nicolae Neagoe au considerat atunci ca detineau suficiente probe pentru a-l acuza pe Ion Alexandru Tiriac si de trafic de droguri, intocmind un rechizitoriu care a fost insa oprit de procurorul Muscalu, iar dosarul i-a fost repartizat altui procuror.

Ulterior, declaratiile mai multor martori din dosar au fost retrase sau inlocuite de altele din care reiesea ca fiul lui Ion Tiriac nu a vandut sau cumparat vreodata droguri.

Ion Alexandru Tiriac a fost trimis in judecata doar pentru consum de droguri si, in final, a fost achitat de Tribunalul Bucuresti. Procurorii au contestat decizia si au cerut conexarea celor doua dosare.

Robert Sandu a fost condamnat si apoi eliberat conditionat dupa ce a executat doua treimi din pedeapsa definitiva de trei ani de inchisoare, iar dosarul Ralucai Sandu se afla inca pe masa procurorilor, arata NewsIn.