Korodi a declarat ca nu este nevoie sa se aprobe prin lege vanatoarea in rezervatiile nationale, aratand ca atunci cand o specie ameninta, prin suprapopulare sau imbolnavire, celelalte animale sau pasari din rezervatie, se intervine punctual la cererea administratorului domeniului si doar cu avizul consiliului stiintific din zona protejata respectiva.

"Romania este recunoscuta pe plan international pentru biodiversitatea sa, parcurile nationale asigurand animalelor mediul propice de dezvoltare. Sunt impotriva acestui proiect de lege care propune o interventie generalizata in interiorul ariilor rezervate, urmand a afecta echilibrul si biodiversitatea din cadrul acestora. Parcurile nationale trebuie respectate", a mai spus ministrul.

Korodi sustine petitia "Spune nu vanatorii in parcurile nationale!", depusa, dupa protest, la registratura Camerei Deputatilor, initiatorii acesteia - peste 80 de organizatii neguvernamentale implicate in protejarea mediului - reusind sa stranga aproximativ 12.000 de semnaturi de sustinere a acesteia atat online, cat si in cadrul festivalului de film Stuffstock.

Proiectul de lege privind modificarea si completarea Legii vanatorii si a protectiei fondului cinegetic nr. 407/2006, aflat in prezent pe agenda Camerei Deputatilor, dupa ce a fost votat in unanimitate de Senat, contine un amendament care prevede ca vanatoarea in parcurile nationale este permisa.

Proiectul fusese respins in prima faza de presedintia Romaniei si retransmis parlamentului, insa va fi promulgat daca si deputatii il voteaza in forma actuala.