Potrivit Inspectoratului General al Politiei de Frontiera, numarul cetatenilor straini care au fortat frontiera anul acesta este mai mare cu 46% fata de anul trecut. Cei mai multi dintre cei 1435 de cetateni straini care au incercat sa treaca frontiera Romaniei ilegal provin din Pakistan, Georgia, Ucraina, Egipt, Palestina, Somalia, Irak si Rusia.

Tot in primele sapte luni, politistii de frontiera au intors de la granita de stat peste 6500 de cetateni straini, care s-au prezentat in punctele de trecerea a frontierei fara a indeplini conditiile legale.

In ceea ce priveste „zona de actiune” a migrantilor, frontiera cea mai activa, pe sensul de intrare in tara, a fost cea cu Ucraina (316 persoane), urmata de Republica Moldova (42 persoane) si Serbia (30 persoane), iar pentru iesirea frauduloasa din Romania, cea mai uzitata a fost granita cu Ungaria (144 persoane).