Audierea, purtata pe un ton amical, a aratat ca mult contestatul sef al Radioului este stapan pe situatie. Membrii Comisiei i-au ridicat lui Seuleanu o serie foarte lunga de intrebari, din care rezultau acuzatii pe multiple paliere: management defectuos, manipulare politica, cenzura, nepotism, incompatibiliate etc.
CHELTUIELI
Seuleanu a fost rugat sa justifice cheltuieli de peste 500.000 de euro ale SRR pentru organizarea unor concerte in capitale europene ale Orchestrei Nationale Radio. Presedintele SRR a spus ca suma nu este exagerata pentru bugetul SRR si ca prestatia orchestrei a fost foarte apreciata de public. Acesta a fost ales pe spranceana dintre personalitatile capitalelor respective. Seuleanu nu a negat ca la concertele Orchestrei Nationale Radio au participat politicieni ai fostei puteri, dar a precizat ca actiunile sale au vizat imbunatatirea imaginii Romaniei.
Intrebat de ce nu a organizat licitatii la mai multe contracte incheiate de SRR, Seuleanu a raspuns ca nu in toate cazurile legea obliga la acest lucru. El a negat ca i-ar fi trimis la tura de noapte pe toti cei care nu ar fi fost de acord cu politica sa redactionala. Seuleanu a mai spus ca nu exista cenzura in radioul public si ca cei care fac acuzatii de acest fel sunt mincinosi. El a aratat ca activitatea radioului public a fost verificata de Clubul Roman de Presa, iar acesta nu a descoperit abateri de la normele deontologice.
ATACAT SI HARTUIT
Presedintele SRR i-a rugat pe membrii Comisiei de ancheta a activitatii SRR-SRTv sa asculte o inregistrare din timpul unei sedinte a Consiliului de Administratie al SRR, in care reprezentantul angajatilor Razvan Dumitrescu folosea un limbaj necivilizat si un ton nepotrivit pentru a incerca sa intimideze. Seuleanu a spus ca Dumitrescu nu a mai primit documentele referitoare la contractele incheiate de SRR pentru ca acestea ajungeau imediat la presa. "Razvan Dumitrescu a creat o stare de tensiune. Ma hartuieste in mod sistematic si urmareste sa ma dea afara. La ultima sedinta a CA, a cerut sa-mi dau demisia. Acum, domnul Dumitrescu este si angajat al institutiei, si membru CA. Are o problema", a declarat Seuleanu.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Audiere in Parlament - Dragos Seuleanu a dominat Comisia SRR-SRTv.