Intr-o conferinta de presa organizata miercuri seara la Reghin, Nastase a declarat ca PSD a gresit, in campania pentru Capitala, pentru ca nu a stiut sa „mobilizeze nemultumirea populatiei impotriva lui Traian Basescu“ si sa discute despre „mostenirea dezastruoasa din Bucuresti“. „Cred ca, in momentul de fata, in Bucuresti este o stare de nervozitate si de nemultumire anti-Basescu, pe care noi nu am stiut sa o folosim foarte bine.

Am fi avut o foarte buna ocazie sa facem acest lucru. Cei de la PD incearca sa transforme ceea ce trebuia sa fie in Bucuresti, o batalie pro-Basescu, anti-Basescu intr-o batalie pro-Basescu si pro-Iliescu.

Ceea ce este o formula de a evita discutia despre mostenirea dezastruoasa din Bucuresti. Noi nu am stiut sa mobilizam nemultumirea populatiei impotriva lui Traian Basescu“, a spus Nastase, citat de NewsIn.

Adrian Nastase a spus ca este tardiv sa se discute acum despre desemnarea neinspirata a lui Cristian Diaconescu drept candidat la Primaria Capitalei, problema actuala a PSD fiind ca acest candidat nu este foarte sustinut de propriul partid. „La acest moment, intrebarea este cum il sustinem pe Cristi Diaconescu in primul tur de scrutin“, a afirmat Nastase. „Nu are rost sa discutam acum ce a fost bine, ce a fost rau in deciziile care s-au luat.