De asemenea, noii membri vor avea asigurate cate un loc eligibil pentru Consiliul Local Cluj-Napoca si pentru Consiliul Judetean Cluj. Grupul celor 74 de demisionari din PNL a plecat din formatiunea liberala in urma cu doua saptamani, ca urmare a unor nemultumiri fata de conducerea organizatiei judetene. Demisionarii acuzau “atacurile nejustificate si nedemne exercitate de conducerea judeteana a PNL impotriva organizatiei municipale” si faptul ca “PNL este o anexa a PSD”.

Printre acestia se numara Adrian Popa, viceprimar al municipiului Cluj-Napoca, precum si cinci consilieri municipali, alaturi de vicepresedintele Organizatiei Nationale a Cluburilor Studentesti Liberale (CSL), presedintele CSL Cluj si presedintele filialei Cluj-Napoca a Tineretului National Liberal. Emil Boc a spus ca vor mai veni in PD-L doi consilieri locali ai PNL, unul din Turda si celalalt din Campia Turzii, care vor aduce cu ei 110 liberali.

El a adaugat ca are semnale conform carora si liberali din alte organizatii ar urma sa treaca la PD-L, exemplificand in acest sens cu cazul unor membri ai organizatiei PNL Gherla. Reprezentantii demisionarilor din PNL au spus ca-i asteapta sa vina alaturi de ei si de Theodor Stolojan si pe alti liberali care sunt nemultumiti de apropierea PNL de PSD