Femeile sunt victimele misoginismului inclusiv in politica. Minoritatea reprezentata de femeile-politician resimte fenomenul si recunoaste ca mentalitatea barbatilor este departe de a se schimba. Femeile implicate in politica sunt de parere ca numai cu o educatie de calitate se poate remedia problema misoginismului, care domina acum societatea romaneasca.

Femeile care s-au implicat in politica romaneasca recunosc ca, in momentul in care au intrat in domeniu, nu s-au mai asteptat sa fie tratate corespunzator de catre colegi. „Am incetat de mult sa mai astept sa fiu tratata ca o femeie. Si atat timp cat nu astepti un tratament separat, nu ti se intampla asemenea lucruri", ne-a declarat deputatul PSD (ex-PRM) Olguta Vasilescu.

Ea a mai spus ca a auzit de multe ori comentarii „rautacioase", dar s-a invatat sa trateze aceste probleme fara implicare emotionala.

Proaspat aleasa in postul de secretar general al Tinerilor Democrat-Liberali, Elena Basescu a afirmat ca „femeile sunt mai putin credibile in politica".