Potrivit noului statut, este nevoie de o treime din membrii Consiliului National al Partidului pentru a se organiza congresul Extraordinar: “Consiliul National poate convoca si Congresul Extraordinar al Partidului Conservator, la initiativa Presedintelui partidului sau la cererea unei treimi din numarul membrilor Consiliului National, cu cel putin 15 zile inainte de desfasurarea lucrarilor”, prevede articolul 78 din noul statut.

Surse din partid spun ca filialele care il sustin pe Florin Anghel asteapta momentul prielnic pentru a cere sa se organizeze un nou Congres, in care favoritul lor sa fie ales sef al conservatorilor. In acest moment, conducerea PC refuza sa convoace Consiliul National, desi mai multe filiale au cerut public ca forul de conducere sa se intruneasca.