Textul motiunii de cenzura a PSD a fost finalizat in prima parte a sedintei de miercuri a departamentelor de specialitate cu conducerea partidului, desfasurata la sediul social-democrat de pe strada Ion Ionescu de la Brad, a declarat secretarul general al PSD, Titus Corlatean.”Textul este practic finalizat. Au fost incluse in text cateva pasaje din sugestiile facute la ultima sedinta a Biroului Permanent si alte cateva ale sefilor departamentelor de specialitate. Este un text cu o critica solida, cu argumente, a guvernarii de dreapta din ultimii trei ani”, a spus Corlatean.
El a adaugat ca textul va mai fi supus unei noi lecturi, 'politice' de aceasta data, intr-o sedinta a Biroului Permanent al partidului, la inceputul saptamanii viitoare, in care se va lua decizia finala privind aceasta motiune.Intrebat in legatura cu lista de semnaturi pentru motiune, secretarul general a evitat sa spuna cate semnaturi au mai fost obtinute de la parlamentarii PSD, aratand ca aceasta va fi depusa odata cu motiunea, conform regulamentelor parlamentare.

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Textul motiunii, finalizat.