Chemati de Mircea Geoana intr-o sedinta largita, toti liderii centrali si locali ai PSD au despicat firul in patru, desenand scenarii post-motiune si anticipand ce mutari va face Traian Basescu.
Motiunea, o decizie pripita. Au fost unii pesedisti, in special cei nechemati in urma cu doua saptamani la Bran - locul unde un cerc restrans a decis daramarea Guvernului -, care au vorbit de pericolul ca motiunea de cenzura sa insemne „un nou referendum”, adica o bomba care, in loc sa darame adversarul, explodeaza in mainile PSD. Chiar daca in vorbele lui a rasunat si frustrarea ca nu a fost consultat inainte, Ion Iliescu le-a spus colegilor lui ca s-au „pripit”, luand o hotarare „pe picior”, si ca i-au facut un cadou lui Traian Basescu, readucandu-l in joc: „Va bazati pe buna credinta a lui Traian Basescu? El ne va duce la anticipate!” Iliescu a amintit ca electoratul are tendinta sa sanctioneze partidul care declanseaza anticipatele, adica PSD, „care si-ar putea injumatati parlamentarii”. De altfel, mai multi sefi de organizatii judetene au cerut „sa nu se mai faca greselile de la referendum”, o initiativa care a pornit bine, dar nu a fost oprita atunci cand a trebuit si s-a intors impotriva partidului.

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Iliescu i-a certat pe pesedisti ca l-au readus pe Basescu la timona.