"Institutiile trebuie respectate deoarece sunt produsul vointei oamenilor, iar acum domnul Tariceanu s-a descalificat si mai mult in fata opiniei publice", a declarat ieri presedintele PD.

Liderul democrat deplange presupusa apropiere a liberalilor de PSD si considera ca, daca social-democratii nu sustin motiunea de cenzura initiata de PD, "vor transforma logodna politica cu PNL in casatorie, avandu-l drept nas de cununie pe Viorel Hrebenciuc". Democratii nu au de gand sa aiba vreo legatura cu "mariajul PNL-PSD", pe care le vor lasa sa isi poarte singure "povara casniciei", pana vor da socoteala la viitoarele alegeri, a adaugat Boc.

Nici infiintarea unui pol de centru-dreapta in jurul PNL (PD are de gand, la randul sau, sa creeze un asemenea pol alaturi de PLD - n.red.) nu este privita cu simpatie de catre presedintele PD, care vede in initiativa "o incercare disperata de-a gasi parteneri". "Polul domnului Tariceanu are sustinere pe hartie sau in birouri si aminteste de CDR, cu aceleasi sanse de reusita. Polul care se poate contura real este in jurul PD si PLD", a punctat Boc.