Ieri, ministrul justitiei, Monica Macovei, a spus ca tatal sau nu a fost securist, ci, intre 1981-1984, a lucrat ca jurist la Uzina Semanatoarea. In anul 1984, s-a pensionat. Acesta este raspunsul dat de ministrul justitiei la un articol aparut in ziarul nostru de ieri. In articol se spunea ca Inspectia Judiciara a Consiliului Superior al Magistraturii cerceteaza plangerea depusa de Enache Buleandra, un pensionar din Ramnicu Sarat. Acesta sustine ca Vasile Gherghescu, tatal Monicai Macovei, a fost ofiter de Securitate si, in dispozitivul de la Santierul "Casa Poporului", a torturat oameni. Fiica lui Gherghescu este acuzata ca, in perioada 1993-1997, cat a fost procuror la Parchetul General, a contribuit la musamalizarea plangerilor penale facute impotriva tatalui sau. Aceste informatii au aparut si intr-un Armaghedon Macovei, distribuit de la adresa de mail "anti_coruptii@yahoo.com". In aceeasi zi, a fost facut public si Armaghedonul impotriva chestorului Dumitru Sorescu, fostul sef al Politiei Romane.
Pana acum, au fost facute publice mai multe Armaghedoane, toate legate de lumea Justitiei si le-am publicat pe toate. Cel impotriva Monicai Macovei este singurul care face obiectul unor verificari oficiale.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Monica Macovei dezminte acuzatiile aduse tatalui sau. CSM cerceteaza.