Radu Berceanu, fost mi-nistru al Transporturilor, a avertizat ca, in opinia lui, pretul construirii autostrazii Transilvania se va dubla. "Se va ajunge dincolo de patru miliarde de euro, deoarece toate preturile din contract sint tinta", a tinut sa puncteze ministrul diferenta dintre "preturile-tinta" din contract si preturile fixe care ar fi trebuit negociate.

Berceanu nu a scapat ocazia de a critica sustinerea primita de PNL din partea PSD la numirea noului guvern. "E bine ca cei care au inceput contractul si cei care se vor ocupa de el (PSD si, respectiv, viitorul ministru liberal al Transporturilor, Ludovic Orban - n.r.) si-au dat mina peste timp si vor cauta impreuna mijloacele de incheiere a lucrarilor", a spus acesta.

Radu Berceanu a tinut sa faca publice si interesele imobiliare din zona Aeroportului Baneasa, pe care i le-a atribuit liderului Partidului Conservator, Dan Voiculescu. "Exista un foarte mare interes pentru terenul de la Baneasa, mai ales pentru coltul de la Aviatia Utilitara (opt hectare, obiect al unei dispute juridice - n.r.), care este utilitara pentru cei care vor sa faca ceva pe-acolo. O sa-i predau lui Ludovic Orban macheta cu proiectul domnului Voiculescu, care vrea sa faca ceva pe-acolo", a afirmat Berceanu.

Boagiu tine la Ardeal

Anca Boagiu, fost ministru al Integrarii Europene, i-a urat celui care ii va lua locul la Ministerul Dezvoltarii Regionale, reprezentantul UDMR Laszlo Borbely, "sa fie un bun roman si sa nu uite un lucru: ca dezvoltarea regionala inseamna reducerea decalajelor intre regiuni si nu abordari partinice".

Fostul ministru a continuat: "Si mai imi doresc ceva - ca atunci cind guvernul Tariceanu II isi incheie mandatul, Romania sa arate in continuare astfel", dupa care, cu un gest teatral, a adus o harta a Romaniei in fata pupitrului. Intrebata la ce se refera, Boagiu a completat "intreaga, fara o gaura alba", cu trimitere la cele trei judete in care minoritatea maghiara predomina, adaugind ca "timpul ne va arata ce se va intimpla".