Asa incat sedinta Biroului Permanent National "a fost una normala de luni", in care s-au discutat probleme importante ale tarii, ca de exemplu motiunea Educatia. Cat priveste ceea ce s-a intamplat la Palatul Victoria, prezenta presedintelui a fost una "abuziva", in opinia lui Mircea Geoana. Europarlamentarele trebuie amanate. Nu exista nicio intelegere cu PNL, iar referendumul pentru demiterea presedintelui depinde de decizia parlamentului. in schimb, Fondul Proprietatea trebuie desfiintat si transformat in Fondul Solidaritatea pentru marirea pensiilor.