Deputatul PD Stelian Dutu, fost presedinte al Consiliului Judetean (CJ) Constanta, a fost trimis ieri in judecata de procurorii anticoruptie pentru savarsirea a doua infractiuni de abuz in serviciu in forma calificata si continuata, prin care a provocat un prejudiciu total de aproximativ 3.320.000 euro.
Anchetatorii au stabilit ca, in perioada 1998 - 2004, acesta nu si-a indeplinit atributiile de serviciu legate de cofinantarea aferenta unui imprumut de peste 17 mil. dolari acordat de BERD Regiei Autonome Judetene de Apa (RAJA) Constanta, si a angajat nelegal obligatii financiare fara a garanta recuperarea finantarii asigurate de CJ Constanta, dispunand efectuarea de plati fara sa aiba competenta legala conferita de reglementarile in domeniul achizitiilor publice.
Dosarul a fost trimis spre judecare instantei supreme, procurorii dispunand aplicarea sechestrului asigurator asupra unui apartament din Constanta in valoare de 2,8 mld. lei si a unui Renault Megane Clasic estimat la 250 mil. lei.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului PD-istul Dutu, trimis in judecata.