Prefectul Bucurestiului, Mioara Mantale, a anuntat ieri ca a sesizat Curtea de Conturi pentru a verifica legalitatea cheltuirii banului public in acest caz: "Sint convinsa ca primarul sectorului 5 si Consiliul Local vor da explicatii, iar Curtea de Conturi va verifica cum au fost alocati acei bani." Purtatorul de cuvint al Curtii de Conturi, Camelia Dutu, ne-a declarat ca "pina acum (ieri - n.r.) nu am primit nici o adresa in acest sens".

Si-au inchis telefoanele

Bugetul Primariei Sectorului 5 a fost usurat cu circa 40.000 de dolari, exact costul deplasarii alesilor locali, intre 14 si 25 februarie, in orasele americane Miami si Orlando.

Abia sositi, consilierii au refuzat ieri sa dea orice fel de explicatii fata de beneficiile aduse administratiei locale de "experienta americana" si si-au inchis telefoanele.