Aflat in turneu prin filialele din zona Moldovei, vicepresedintele PD Ioan Oltean a declarat ieri ca fostul numar doi al filialei Suceava, Brindusel Nichitean a fost reprimit in partid. El a avut de tras in urma fraudei pe care a comis-o la alegerile parlamentare din 2004, cind democratul sucevean a fost prins votind de cinci ori. Consecinta a fost dura: si-a pierdut mandatul de senator proaspat cistigat si pe linie de justitie s-a ales cu amenda penala de 10 milioane de lei de la Judecatoria Suceava. In plus, pe 6 decembrie 2004, cu 165 de voturi pentru si 12 contra, Consiliul Judetean de Coordonare al PD Suceava l-a exclus din partid.