Sfirsitul anului 2006. Lui Ron Weber, strategul politic israelian angajat de PSD, ii vine o noua idee, dupa celebra gaselnita a cocorilor din noua sigla a partidului: "Sa facem o poza de grup, sa aratam ca sintem o echipa". Se dau telefoane de convocare la sediul partidului. "Veniti imbracati cu rosu!". Titus Corlatean, noul secretar general al PSD, n-are cravata rosie. Asa ca intra la poza fara cravata. La fel, Cristi Diaconescu, Nicu Banicioiu si Constantin Nita. Ron Weber face pe regizorul: "Say cheese!". Mircea Geoana intelege si zimbeste larg. Vicepresedintele Ion Stan (primul din dreapta in foto), care nu se prea descurca la engleza, apare in poza un pic mirat de indicatiile strategului. Fotografia e facuta, iar Ron Weber pare multumit de cum a iesit.