PSD a cerut, ieri, guvernului sa finalizeze pana la inceputul sesiunii parlamentare strategia postaderare a Romaniei sau sa isi asume raspunderea pe acest proiect, in caz contrar, amenintand ca va depune o motiune de cenzura sau va supune aprobarii legislativului propriul proiect. "PSD cere premierului Tariceanu sa vina in fata parlamentului cu o strategie postaderare agreata sau cel putin convenita la nivelul guvernului si sa se prezinte cu o structura de guvern reformata, de tip european", a declarat purtatorul de cuvant al PSD, Cristian Diaconescu.