Secretarii executivi ai PD, a caror echipa a fost intregita la Consiliul National din 9 decembrie, au primit ieri de la conducerea PD si domeniile de care vor raspunde. Surpriza: Elena Udrea (foto) se va ocupa de acum si de cancelaria PD. Este de asteptat prin urmare ca doamna Udrea sa dea fuguta cu Constitutia si dupa presedintele Emil Boc, dupa cum a procedat cand fostul procuror general, Ilie Botos, l-a informat pe presedintele Basescu despre telefonul dat de premierul Tariceanu in sprijinul prietenului Patriciu, desi s-ar putea sa nu aiba acelasi succes, dat fiind ca Boc este profesor de drept.

Ca sefa a cancelariei PD, Udrea va avea insa de tinut relatia cu toate organizatiile teritoriale ale PD. De asemenea, "portofoliul" a fost suplimentat si cu "egalitatatea de sanse", Udrea urmand sa se asigure ca femeile sunt pe picior de egalitate cu barbatii in PD.