Dezbaterile la Legea bugetului au inceput cu certuri si s-au incheiat cu o amanare. Desi proiectul a fost precedat de dezbateri intense inainte de a ajunge in plenul Parlamentului, alesii au fost putin interesati de lege, astfel incat sedinta Camerelor reunite a fost suspendata din lipsa de cvorum.
Dupa prezentarea facuta miercuri de Tariceanu, a urmat traditionalul duel verbal intre premier si liderul opozitiei, Mircea Geoana. Violentele verbale ale celor doi prezentau deja putin interes, astfel ca valul de acuze reciproce s-a desfasurat in fata a mai putin de 100 de parlamentari.
Situatia s-a repetat si ieri. Opozitia si puterea s-au certat pe chestiuni de procedura pana cand nu a mai ramas un numar suficient de mare de parlamentari pentru discutarea legii. Circul a fost declansat de PSD care a cerut consultari cu liderii de grup in vederea amanarii dezbaterilor pentru luni si retrimiterii proiectului la Comisia de buget-finante.
Motivul a fost ca exista o necorelare intre Legea invatamantului, care ar prevede o cota alocata educatiei de 6% din PIB, si proiectia bugetara in care procentul care va merge catre Ministerul Educatiei este de numai 5,2%. Dupa consultari, propunerea PSD a cazut la vot cu 147 de voturi impotriva, 112 pentru si 12 abtineri.
"S-a avut in vedere aceasta necorelare intre prevederile unei legi organice si Legea bugetului si am adus cateva argumente de ce nu este necesar sa se retrimita la comisie: pentru ca nu se pune problema sa majoram deficitul bugetar cu suma ceruta de legea organica, iar daca se pune problema prorogarii termenului, acest lucru se va hotari de Guvern", a explicat senatorul PNL Varujan Vosganian pozitia partidelor din coalitie.
PRM, iritat de plecarea la Budapesta a ministrilor
Atunci opozitia a gasit un alt motiv pentru care se impune amanarea dezbaterilor. Lucian Bolcas (PRM) a spus ca sedinta trebuie incheiata deoarece ministrii lipsesc, cu exceptia lui Sebastian Vladescu, ministrul de Finante. Peremistii au fost iritati de plecarea in bloc a membrilor Executivului la sedinta comuna a Guvernelor roman si maghiar desfasurata la Budapesta, plecare pe care au considerat-o ca o sfidare a Legislativului. "Doar unul a ramas de samanta acasa, Sebastian Vladescu. Nu se poate sa incalcam Constitutia si Regulamentul, dar poate dumneavoastra sunteti obisnuit, din alte medii, sa incalcati Regulamentul", a spus senatorul Gheorghe Funar.
Presedintele Camerei, Bogdan Olteanu, a incercat sa treaca la dezbaterea pe articole motivand ca prezenta tuturor ministrilor nu este obligatorie. Asta a provocat reactia virulenta a lui Funar, care l-a amenintat ca va declansa procedurile de schimbare din functie a lui Olteanu. Confuzia a fost si mai mult amplificata de o noua pauza de consultari ceruta de PSD.
Certuri costisitoare
S-a auzit firav si glasul ratiunii prin intermediul deputatului PNL Grigore Craciunescu. "Azi am cheltuit vreo 400-500 de milioane, nefacand nimic cinci ore. Avand cvorum ce ne impiedica sa facem treaba? Orgoliile? Vrem sa amanam bugetul pe o saptamana, pe doua, pe trei? Hai sa facem treaba", a spus Craciunescu incercand sa induca putin simt al responsabilitatii. Era deja prea tarziu, deoarece alesii plictisiti au inceput sa plece unul cate unul, reprezentantii opozitiei obtinand ceea ce si-au dorit. Astfel ca au cerut sa se faca prezenta. Cum Bogdan Olteanu a preferat apelul nominal in locul verificarii cu ajutorul cartelelor electronice, lucrurile s-au mai tergiversat inca o ora. La urma, s-a constatat ca cvorumul legal nu mai era intrunit, astfel ca sedinta a fost suspendata cu o jumatate de ora inaintea de inchiderea preconizata a dezbaterilor. Discutiile au fost amanate pentru luni, iar parlamentarii au plecat acasa fara sa fi discutat nici macar un singur amendament la Legea bugetului.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului PSD si PRM tergiverseaza bugetul.