Insa daca pesedistii bucuresteni nu vor reusi sa-l convinga pe Sorin Oprescu sa candideze din nou pentru Primaria Capitalei, rolul de negociator va fi preluat, cu mana forte, de catre Ion Iliescu. El a declarat ieri ca va incerca sa-l convinga pe Sorin Oprescu sa candideze. Fireste, daca organizatia PSD Bucuresti ii va cere acest lucru.
Raspunzand intrebarilor ziaristilor daca va avea o intrevedere cu Sorin Oprescu, Ion Iliescu a declarat enigmatic: "Poate..., sa vedem, daca pot sa-i ajut cu ceva, o s-o fac". Intr-un final, Iliescu a lasat incertitudinile la o parte si a afirmat ca va incerca sa-l convinga pe Oprescu daca mai intai colegii din PSD Bucuresti ii vor solicita acest lucru. "Daca mi se va cere parerea, am sa incerc, desigur, sa vorbesc cu el (n.r. - cu Sorin Oprescu)", a spus Iliescu.
Mai mult decat atat, Iliescu nici nu vede o alta persoana care ar putea candida in locul lui Oprescu. "Eu cred ca nu avem alternativa..., dar sa vedem...", a mai spus fostul sef al statului, care a tinut sa sublinieze ca intelege ezitarile lui Oprescu: "Am inteles indoielile lui, dupa doua esecuri nu vrea sa-l aiba si pe al treilea, este de inteles".
In alta ordine de idei, fostul presedinte a exclus categoric posibilitatea ca Mircea Geoana sa intre din nou in lupta pentru Capitala.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Ion Iliescu recunoaste ca PSD nu are candidat pentru Capitala.