Seful statului a venit la PSD cu girofar, foarte multi sepepisti, asteptat ca o mare vedeta. "Copii, fiti gazde bune!", le sugerase Mircea Geoana cu o seara inainte. "Copiii" s-au conformat si i-au facut cadouri lui Basescu: un tricou rosu inscriptionat traian_basescu@tsd.ro pentru ca e pasionat de Internet, o teapa pentru coruptii de la guvernare si un dosar, destul de gros, replica la: "Dati-mi dosarul si-o sa-l fac public!". Basescu a ris. A ris si Geoana, dar la inceput, cind a venit sa-l intimpine pe seful statului si sa se lase fotografiat cu el. Strinsul lor de mina a fost aplaudat cu entuziasm.
Basescu: "Nu puneti mina pe bani!"
Seful statului a venit la PSD cu tolba plina de sfaturi. "Nu puneti mina pe bani!", a fost prima invatatura a lui Basescu catre pesedisti. Tot el le-a sugerat sa nu faca nici un fel de compromis care sa le fie imputat ulterior. Iar al treilea sfat: "Mergeti pe trotuar!". "Fiecare politician se poate autotesta. Te duci pe trotuar, stai linga stilpul din statia RATB si vezi citi oameni iti spun buna ziua si care e diferenta dintre tine si stilp", a spus ieri Basescu. Cu o seara inainte, Mircea Geoana a dat si el citeva sfaturi: "Banii se fac dupa ce iesi din politica".
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Traian cu scoala, Adrian cu dansul.