"Cei dovediti ca au facut politie politica vor trebui sa faca un pas in spate", sustine ministrul Informatiei, Nagy Zsolt. El sustine ca UDMR a fost printre primele partide politice care au sanctionat colaborarea membrilor sai cu fosta Securitate. "In 1998 l-am retras din functia de ministru al Sanatatii pe Baranyi Francisc, iar in 2000 l-am retras din Parlament pe deputatul de Bihor, Fazakas Laszlo, pentru ca exista suspiciunea ca acestia colaborasera cu Securitatea. Ulterior, amindoi au cistigat in instanta procesele impotriva verdictului dat de CNSAS", si-a adus aminte ministrul udemerist. Relatia dintre tinerii membri UDMR si veterani este una foarte strinsa si niciodata nu au existat declaratii tensionate intre cele doua generatii.

Vor reforma structurala

In ultima vreme, reprezentantii tinerei generatii ai formatiunii maghiare au preluat initiativa in partid. Ministrul Nagy impreuna cu deputatul Kelemen Hunor sint principalii initiatori ai unei dezbateri publice cu scopul de a moderniza si reforma structura de organizare a UDMR.