Partidul Democrat si-a reafirmat intreaga sustinere politica fata de acestia, apreciind drept "pure demersuri politicianiste" recentele declaratii ale unor lideri de partid cu privire la cei doi membri ai guvernului. Macovei si Blaga sunt doi dintre ministri democrati care stau insa cel mai bine proptiti in fotoliile de la Palatul Victoria. Ministrul justitiei se afla, cel putin pana in toamna, la prezentarea raportului de tara, in postura de a intermedia direct cu oficialii Uniunii Europene.

Pe de alta parte, se pare ca Blaga poate miza destul de mult pe sprijinul presedintelui Traian Basescu, al carui apropiat este considerat. "Partidul Democrat apreciaza ca recentele declaratii ale unor lideri politici, care ii vizeaza pe cei doi ministri sustinuti de PD, sunt pure demersuri politicianiste, cu scopul de a compromite imaginea unora dintre cei mai performanti ministri ai Cabinetului Tariceanu si cu rol decisiv in procesul de integrare", se arata intr-un comunicat al PD. Democratii au reactionat dupa ce reprezentantii PSD au cerut demisia celor doi ministri in urma scandalului legat de disparitia lui Omar Hayssam, iar liderul PC, Dan Voiculescu, s-a declarat neplacut impresionat "de comportamentul colegilor din coalitie, ministrii PD Blaga si Macovei, care se fac ca nu s-a intamplat nimic in domeniile pe care ei le administreaza".