Premierul Calin Popescu Tariceanu i-a informat, vineri, pe tinerii din PNL, ca va solicita Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii verificarea tuturor dosarelor liberalilor care ocupa functii de decizie in acest moment. "Avem datoria morala, pentru a avea credibilitate, sa cerem si o voi face personal CNSAS-ului sa analizeze toate dosarele celor care astazi reprezinta PNL-ul la nivel inalt, la nivelul ministrilor, la nivelul secretarilor de stat, la nivelul sefilor de agentii, la nivel de presedinti de consilii judetene", a explicat liderul liberal.