Cea de-a doua prioritate a formatiunii maghiare, reorganizarea regiunilor de dezvoltare, a fost insa lasata special pentru anul viitor. Potrivit unor surse parlamentare, UDMR nu insista pentru dezbatererea acestui subiect in cadrul coalitiei pentru a nu fi acuzati ca pun in pericol aderarea la UE.

Insa dupa 1 ianuarie 2007, subiectul va fi discutat, intrucat face parte din programul de guvernare. Intr-adevar, subiectul este unul sensibil, intrucat reorganizarea regiunilor de dezvoltare ar aduce in discutie problema autonomiei teritoriale.

In prezent, Romania este impartita in opt astfel de regiuni. Daca pana acum acest lucru nu a contat foarte mult, dupa aderare lucrurile se vor schimba intrucat UE aloca fonduri europene pentru dezvoltare regionala. Iar sumele nu sunt deloc de neglijat. Numai in primii doi ani, daca romanii vor fi capabili sa prezinte europenilor proiecte suficient de bune, ar putea primi pana la 6 miliarde de euro.

Atat politicienii cat si societatea civila au semnalat ca cele opt regiuni nu reflecta realitatea din teritoriu si ca ar trebui rearanjate. Singurii care au si propuneri in acest sens au fost pana acum liderii UDMR. Iar principala lor doleanta este ca judetele Harghita, Covasna si Mures, mai exact Tinutul Secuiesc, sa formeze o singura regiune de dezvoltare. In prezent, cele trei judete fac parte din regiunea sapte, alaturi de judetele Alba, Sibiu si Brasov. Potrivit senatorului de Mures Puskas Balint, liderii UDMR discuta periodic acest subiect, ultima intalnire avand loc saptamana trecuta.

Intrebat de ce este nevoie de o reorganizare a regiunii opt si cu ce impiedica judetul Brasov de exemplu, obtinerea banilor europeni, senatorul ne-a explicat ca judetele Harghita, Covasna si Mures ar obtine mult mai multi bani daca ar forma o regiune de dezvoltare intrucat cele trei judete sunt mult mai sarace decat Brasov ori Sibiu.
"Tocmai Brasovul este principala noastra problema, pentru ca este foarte dezvoltat, este altfel decat noi si toate proiectele ar fi castigate de ei", a spus Puskas Balint. O alta intrebare este insa daca UDMR va reusi sa convinga coalitia ca aceasta regiune este oportuna, fara a risca dezacorduri pe teme nationaliste. "Aici nu este vorba de nationalism, ci de probleme economice", a spus senatorul Puskas Balint. El a admis ca astfel de probleme pot interveni, insa si-a exprimat convingerea ca vor avea loc tratative, vom incerca sa-i convingem ca nu e un pericol pentru nimeni formarea acestei regiuni de dezvoltare.