Presedintele Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu, a declarat ieri ca proiectul de lege privind organizarea si functionarea Agentiei de Integritate va fi adoptat de Parlament in penultima saptamina a lunii august. Exista doua variante de legiferare. "In Senat, care este Camera decizionala, exista un proiect mai vechi care a trecut mai de mult prin Camera Deputatilor. Acest proiect urmeaza sa fie serios amendat de Guvern", afirma Olteanu.

Posibilitatea unui proiect nou

Cea de-a doua varianta o reprezinta elaborarea unui proiect nou, dar acesta trebuie sa fie votat in prima instanta de Camera Deputatilor, dupa care va ajunge la Senat. "In esenta, din punctul de vedere al continutului legii, nu vor exista deosebiri, fie ca este vorba despre adoptarea prin varianta amendamentelor Guvernului, fie printr-un proiect nou", precizeaza Olteanu.

Totul trebuie decis in sesiune extraordinara

Comisarul european Franco Frattini a declarat recent ca Agentia de Integritate trebuie sa devina functionala pina la publicarea Raportului de tara. La ora actuala, din Guvern spre Parlament inca nu a plecat nimic: nici un proiect nou, nici setul de amendamente. Daca se va merge pe varianta unui proiect nou, este obligatorie convocarea Camerei Deputatilor intr-o sesiune extraordinara, in luna august. Dupa cum se stie, Camera are o singura sesiune extraordinara, saptamina viitoare. Senatul va avea sesiune extraordinara in ultimele doua saptamini din august si ar putea rezolva adoptarea finala in ambele variante.