"S-a hotarat sa se dea un mesaj public celor doi euroobservatori care au lipsit la dezbaterea motiunii pe sanatatate, unde a fost un vot extrem de strans si absenta lor putea, in final, sa afecteze rezultatul votului", a declarat presedintele PNL Calin Popescu Tariceanu, la finalul reuniunii Biroului Permanent Central al partidului.
Totodata, conducerea PNL a decis ca, prin reprezentantii sai din Birourile Permanente ale Camerelor Parlamentului, sa ceara convocarea unei sesiuni extraordinare la inceputul lunii iulie, a mai spus Tariceanu.
"De asemenea, facem un apel foarte clar catre toti parlamentarii nostri, ai Aliantei si ai coalitiei, de a-si adapta programul de activitati in ultima saptamana din aceasta sesiune parlamentara, astfel incat sa nu se inregistreze absente; euroobservatorii vor fi chemati la Bucuresti pentru a participa la dezbateri si la voturile care vor avea loc", a adaugat liderul liberal.

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Sanctiuni inutile.