Desi in mediile PC s-au vehiculat in aceste zile numele lui Sabin Cutas, Maria Grapini si Daniela Popa, ca posibili inlocuitori ai lui George Copos, surse parlamentare dau ca sigura desemnarea lui Bogdan Pascu, liderul deputatilor conservatori, pentru aceasta functie.

Bogdan Pascu s-a ocupat pana recent de afaceri, ca specialist in management si finante, din 1992 si pana in 2000 indeplinind functii de conducere executive in cadrul mai multor firme.

De asemenea, liderul deputatilor conservatori isi exercita primul mandat de parlamentar, activitatea politica "la varf" incepand-o ca vicepresedinte si purtator de cuvant al Partidului Umanist din Romania. Senatorul Sabin Cutas a infirmat categoric posibilitatea instalarii sale la Palatul Victoria, argumentand ca are suficiente responsabilitati la Senat si in cadrul partidului.

"Sincer nu ma intereseaza. Am destule pe cap, fiind presedintele Comitetului Executiv al PC", ne-a declarat parlamentarul conservator. El a mai spus ca formatiunea sa este dispusa sa renunte la fotoliul de vicepremier, in conditiile in care si partenerii de Coalitie vor face acelasi lucru. "Nu vom renunta decat daca renunta PD si UDMR. Corect si normal e s-o facem toti", a afirmat Cutas.