PSD-istii au inchis ieri primaria din Turnu Magurele. Cine a avut de platit vreo amenda sau taxa la Serviciul de taxe si impozite a trebuit sa se lase pagubas. "Astazi, vineri, 7.04 2006, nu se lucreaza cu publicul", scria pe usile care duceau la ghisee.

Decizia a fost luata pentru a nu incurca lucrarile unei reuniuni a PSD-"intilnirea zonala Muntenia" - care se desfasura la parterul primariei, acolo unde se aflau si cele patru ghisee. Primaria este condusa de reprezentanti ai PSD. Viceprimarul Danut Cuclea a decis, dupa trei ore in care nu s-a lucrat cu publicul, sa redeschida ghiseele pentru cetateni. "A fost un exces de zel al unor colegi", a recunoscut viceprimarul PSD-ist.

Tot el ne-a spus ca primaria a taiat chitanta partidului, in valoare de 1,7 milioane de lei, reprezentind contravaloarea inchirierii incintei.