Partidul lui Dan Voiculescu s-a despartit, ieri, de Emil Constantinescu. Acesta detinea functia de presedinte al organizatiei PUR Ialomita si nu are nici o legatura cu Emil Constantinescu, presedintele fantomaticei Actiuni Populare. Constantinescu al umanistilor a demisionat ieri din PUR in semn de protest fata de dansul politic aiuritor al fostului sau sef, Dan Voiculescu, cand pe stanga, cand pe dreapta, dans care l-a obosit, se pare, pe liderul de la Ialomita, el nemaistiind, de la o zi la alta, cu cine sa fie prieten in plan local - cu liberalii si democratii sau cu PSD?