Premierul Tariceanu a primit un neasteptat compliment din partea cancelarului austriac, Wolfgang Schuessel. El a declarat, intr-o conferinta comuna cu primul-ministru roman, ca acesta ar putea fi premier al Austriei. "Nu exista nici o diferenta intre noi in acest moment. Calin Popescu-Tariceanu ar putea fi prim-ministru in Austria. Aceasta este marea realizare a Romaniei", a declarat cancelarul. Complimentul este cu atat mai surprinzator cu cat austriecii sunt cei mai sceptici cetateni ai Uniunii Europene in privinta extinderii. Insa se pare ca vizita la Viena a lui Tariceanu a dat rezultate pentru ca Schuessel a subliniat ca "unificarea Europei nu este completa pana cand Romania nu va deveni parte a UE".