Cei doi au pus partidul la cale joi seara, intre orele 18.00 si 19.00, in biroul premierului, de la Palatul Victoria. Dupa cum "Cotidianul" a informat, initiativa i-a apartinut lui Tariceanu, care l-a sunat pe Stoica pentru a-l invita la o discutie. Conform spuselor lui Valeriu Stoica, intilnirea a fost cordiala, desi in ultimul an cei doi s-au criticat reciproc.

Decizia nu trebuie lasata filialelor

Fostul presedinte liberal ne-a declarat ca Tariceanu i s-a parut sincer interesat de realizarea unei fuziuni cu PD. "I-am spus ca problema nu poate fi lasata la latitudinea organizatiilor judetene, pentru ca ar insemna sa constate in final esecul ideii de fuziune. De ce ar accepta conducerile filialelor o fuziune, cind asta ar duce la pierderea functiilor, pentru ca din doi nu ar ramine decit unul? Este nevoie de o viziune la nivel national, apoi se va crea si masa critica la baza partidului", a explicat Stoica.

Strategul liberal ne-a declarat ca premierul a cazut de acord cu aceasta si ca ar urma sa puna problema in discutia unei viitoare reuniuni a Delegatiei Permanente a PNL, nu neaparat in sensul luarii unei decizii imediate, ci al lansarii unei dezbateri la virful partidului. Cei doi au stabilit ca fuziunea sa se faca pe picior de egalitate cu PD si ca noul partid trebuie sa fie o structura federativa, cu mai multe curente de dreapta, inclusiv cel liberal, toate reprezentate in conducere. "Trebuie sa existe o institutionalizare a curentelor", a subliniat Stoica. Acesta s-a oferit sa lucreze la documentele privind doctrina si strategia noului partid si a subliniat ca nu doreste o functie publica in urmatoarea perioada.

Armistitiu in partid

Prin lansarea dezbaterilor despre fuziune, Tariceanu are in acelasi timp ocazia sa faca pace cu opozitia din interiorul PNL, care ii inglobeaza, pe linga Stoica, pe Mona Musca, Theodor Stolojan, Raluca Turcan si Cristian Boureanu.

"Daca PNL va veni cu o strategie coerenta, aceasta va crea o noua unitate in cadrul partidului si opozitia interna s-ar putea ralia acestui proiect al fuziunii", ne-a precizat Stoica. Acesta considera ca impactul unor personalitati ca Musca sau Stolojan ar fi de natura sa contrabalanseze cu mult protestele unor adversari declarati ai fuziunii, cum ar fi Ludovic Orban sau Radu Cimpeanu, si nu crede ca acestia din urma au forta sa provoace o ruptura in partid.

O relatie furtunoasa

Impacarea dintre cei doi a avut loc in urma declaratiilor in favoarea fuziunii, facute de Tariceanu la inceputul anului, si a scrisorii deschise pe care Stoica i-a adresat-o, oferindu-si serviciile pentru realizarea acestui obiectiv.

In anul 2005, relatiile dintre cei doi au fost tensionate. Valeriu Stoica a criticat faptul ca Tariceanu a monopolizat si conducerea partidului, si conducerea Guvernului. La un moment dat, el a declarat chiar ca Mona Musca ar fi un mai bun presedinte al PNL, iar Gheorghe Flutur un mai bun prim-ministru, iar in decembrie 2005 a propus o dezbatere publica despre strategia post-Tariceanu a liberalilor.

In schimb, presedintele PNL a evitat sa dea curs invitatiilor trimise de Stoica la dezbaterile publice despre viitorul PNL si i-a sugerat sa se exprime in cadrul partidului, fara a-i adresa si o invitatie la sedintele conducerii, astfel ca acesta sa-si poata prezenta ideile. Nu in ultimul rind, Tariceanu i-a minimalizat importanta, reducind opozitia din partid la Mona Musca si Theodor Stolojan, si precizind sec ca nu cunoaste alti lideri ai PNL care sa nu fi fost cooptati in conducerea partidului.