"Eu am mai spus public: o simpla solicitare sa intram in Schengen este superfluu. Stiti foarte bine pozitia mea ca Schengen nu trebuie legat de MCV si, totusi, daca Romania are probleme de credibilitate, le avem legat de MCV", a declarat presedintele, la Aeroportul "henri coanda", inainte de a pleca la Bruxelles pentru Consiliul European, transmite MEDIAFAX.

"Eu in scrisoare as vorbi de succesul care se prefigureaza astazi: Parlamentul Romaniei si majoritatea parlamentara au adoptat o legislatie coerenta din punct de vedere al imunitatii paarlamentare. Este un lucru pozitiv si sefii de stat si de guvern nu vor sti pana la raportul din decembrie", a adaugat Traian Basescu.

In opinia sa, inainte de a cere pe toate vocile sa intre in Schengen, Romania trebuie sa arate ca a inteles mesajele UE in privinta statului de drept.

"Cred ca inainte de a cere ceea ce cerem pe toate vocile, ar trebui sa aratam ca am inteles mesajele UE in ceea ce priveste statul de drept si, dincolo de o scrisoare in care sa scriem ce se intampla astazi in Parlament, am putea introduce si pozitia Guvernului si majoritatii cu privire la membrii Guvernului care au probleme cu justitia si unele ordonante neconstitutionale care nu au fost anulate. O simpla scrisoare in care sa cerem sa intram in Schengen nu ne ajuta", a declarat presedintele Basescu.