Premierul a aratat, in sedinta de vineri a Guvernului, ca este necesar ca aceasta lege sa fie publicata in Monitorul Oficial inaintea ordonantei privind impozitele si taxele locale si a spus ministrilor ca a discutat pe aceasta tema cu seful statului, care l-a asigurat ca va semna chiar vineri legea in cauza.
Potrivit MEDIAFAX, Ponta i-a cerut astfel secretarului general al Guvernului sa includa ordonanta pe agenda suplimentara a sedintei, dar ca ordonanta sa fie publicata in Monitor dupa ce in prealabil va fi publicata Legea de abilitare a Guvernului pentru emiterea ordonantelor simple in vacanta parlamentara.
"Pe lista suplimentara, domnule secretar general, daca ajunge Legea de la presedinte, sa o publicati in Monitorul Oficial, Legea de abilitare...", a spus Ponta.
"Avem aceasta promisiune", a precizat seful SGG.
"Da, am vorbit si eu cu presedintele si ne-o trimite astazi (vineri-n.r.) si atunci putem sa punem pe ordinea de zi ordonanta privind reglementarea unor masuri financiar-fiscale, cea cu cresterea cu 16%, si publicati ordonanta dupa ce se publica legea. In regula? Bine, puneti-o pe ordinea suplimentara", i-a spus Ponta sefului SGG.
Potrivit unui comunicat de presa al Administratiei Prezidentiale, presedintele Traian Basescu a semnat, vineri, decretul pentru promulgarea Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonante.
Proiectul de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonante in vacanta parlamentara a fost adoptat in 21 decembrie de Camera Deputatilor, forul decizional in cazul acestui text legislativ.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Ponta, asigurat de presedinte ca va semna abilitarea la ordonante, inclusiv pentru taxe.