La inceputul sedintei, presedintele Senatului, Crin Antonescu, a invocat decizia 972/2012 a Curtii Constitutionale, referitoare la sesizarea formulata de presedintele CSM privind existenta unui conflict juridic de natura constitutionala intre autoritatea judecatoreasca, reprezentata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, pe de o parte, si autoritatea legiuitoare, reprezentata de Senat, pe de alta parte.
"Suntem astazi in fata formalitatii de a inchide acest conflict printr-o hotarare a Senatului", a precizat Antonescu, potrivit MEDIAFAX.
Hotararea Senatului, prezentata plenului de catre presedintele Comisiei juridice, Toni Grebla, precizeaza ca - avand in vederea deciziei 3104 a ICCJ din 12 iunie 2012, dar si decizia CCR 972/2012, referitoare la sesizarea presedintelui CSM, privind existenta unui conflict juridic de natura constitutionala - Senatul ia act de incetarea mandatului de senator al lui Mircea Diaconu incepand cu data de 19 iunie si declara vacant locul de senator in Circumscriptia electorala 3 Arges, colegiul uninominal 1.
Mircea Diaconu isi pierde mandatul de senator, dupa ce Curtea Constitutionala a admis sesizarea Consiliului Superior al Magistraturii privind punerea in executare de catre Senat a hotatarii judecatoresti referitoare la incompatibilitatea politicianului.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Senatul a luat act de incetarea mandatului lui Mircea Diaconu.