Potrivit MEDIAFAX, presedintele Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, a anuntat, ca sedinta de plen reunit pentru mesajul premierului a fost convocata pentru marti, de la ora 13.00, urmand ca dupa prezentarea pozitiei Guvernului sa aiba loc dezbateri cu privire la mandatul de negociere la Consiliul European.

"Fac un apel la toti senatorii si deputatii care sunt inca in exercitiul mandatului sa vina la ora 12:00 la Camera Deputatilor si la ora 13:00 la plenul reunit pentru a-si exercita dreptul de vot si a participa la aceste doua dezbateri extrem de importante", a declarat Zgonea.

Presedintele Camerei Deputatilor a sustinut ca "aceeasi metoda" a fost folosita in ceea ce priveste mandatul pentru Consiliul European de catre toate Parlamentele nationale, incepand cu cel britanic.

El si-a exprimat speranta ca marti Parlamentul va adopta o hotarare sau o rezolutie pe aceasta tema, deoarece "fiecare reprezentant al Romaniei trebuie sa aiba un mandat si sa se obisnuiasca ca va avea un mandat din partea Parlamentului".

"Doresc ca toti parlamentarii Romaniei sa fie prezenti, sa avem cvorum si sa putem sa luam o decizie dupa punctul de vedere exprimat de prim-ministrul Romaniei pe aceasta tema extrem de sensibila si delicata", a mai sustinut Zgonea.