"Vom avea o sedinta a Birourilor Permanente, deseara, la ora 19:00, in care vom discuta si probabil - asta intentionam sa propunem - vom avea o sedinta comuna a Camerelor reunite maine, pentru ca premierul sa se adreseze in legatura cu pozitia Romaniei in privinta bugetului european multianual si sa avem o dezbatere pe acest subiect", a declarat Antonescu, potrivit MEDIAFAX.

El a fost intrebat daca dezbaterea se va concretiza intr-o rezolutie a Parlamentului pe acest subiect.

"Este posibil si asta, plenul Parlamentului este suveran evident in asemenea domeniu si probabil ca in urma dezbaterilor, daca se contureaza o pozitie care sa fie... sa capete forma unei rezolutii, si asta este posibil", a spus presedintele Senatului.

In ceea ce priveste valabilitatea documentului, el a mentionat ca are "valoarea unei pozitii de principiu, a unei declaratii politice, pe care Parlamentul unei tari o adopta".

De asemenea, in momentul in care a fost intrebat daca o astfel de rezolutie l-ar obliga sa adopte o anumita pozitie pe seful statului, Antonescu a replicat: "Nu-l obliga, nu".

La randul sau, premierul Victor Ponta a declarat ca a solicitat Parlamentului sa prezinte, marti, punctul de vedere oficial al Guvernului referitor la negocierile din cadrul Uniunii Europene.

Intrebat de jurnalisti daca asteapta si o pozitie oficiala a Parlamentului, respectiv acordarea sau stabilirea unui mandat pentru aceste negocieri, premierul a aratat ca trebuie sa existe un mandat comun al Parlamentului si Guvernului, de care presedintele Basescu tine sau nu cont.

"Parlamentul European a dat un mandat in sensul a ceea ce solicitam si noi. Parlamentele statelor membre la fel fac, doamna cancelar Merkel de fiecare data discuta dupa ce are un mandat din partea Bundestag-ului. Si in Romania, Guvernul trebuie sa prezinte Parlamentului si sa aiba in cele din urma un mandat comun. Daca presedintele Basescu tine sau nu cont, asta e deja problema domniei sale", a spus Ponta.