Potrivit MEDIAFAX, premierul Victor Ponta si ministrul Justitiei, Mona Pivniceru, s-au intalnit, la Parlament, cu reprezentantii celor doua Camere, pentru a discuta o strategie de implementare a Mecanismului de Cooperare si Verificare, prin adoptarea unor proiecte legislative din domeniul Justitiei.

Presedintele Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, a declarat, la finalul intalnirii de la Palatul Parlamentului, ca a fost o intalnire de lucru privind raportul pe Mecanismul de Cooperare si Verificare si caile prin care legislativul poate imbunatati raportul care va fi dat publicitatii in decembrie.

Zgonea a anuntat ca toate proiectele legislative vor fi dezbatute in procedura de urgenta, Camera Deputatilor fiind camera decizionala in domeniul Justitiei.

El a mai spus ca proiectele vor fi depuse, luni, la Biroul Permanent al Senaului, sub semnatura grupurilor parlamentare PSD, PNL, UNPR si se spera ca vor ajunge la Camera Deputatilor intr-o saptamana, astfel incat adoptarea lor sa se faca in maxim trei saptamani.

La randul sau, premierul Victor Ponta a declarat ca se doreste luarea unor masuri pe termen scurt si imediat, in ideea accelerarii procesului de justitie si de a gandi deja, pentru perioada 2013, strategia de implementare nu doar a obligatiilor ce revin Romaniei prin MCV, ci mai ales a obligatiile ce revin fata de cetatenii romani.

In plus, premierul le-a cerut colegilor parlamentari sa ii intrebe si pe cei din PDL daca nu doresc sa fie coinitiatori la aceste proiecte, pentru ca sunt foarte preocupati de MCV.

"Este o ocazie excelenta sa fie alaturi de noi (..) Sunt convins ca sunt foarte dedicati MCV-ului. Iar daca sunt contra, macar sa stim", a spus Victor Ponta.