"Ceea ce domnia sa a spus nu poate fi socotit drept avertisment. Au fost niste consideratii - a si precizat - la fel de valabile pentru Romania, pentru Lituania, pentru oricare alta tara a UE in legatura cu ce ar trebui sa faca oamenii politici, dar in niciun caz pe tonul pe care au parut a-l sugera relatarile de presa de dimineata", a declarat Antonescu, potrivit romanialibera.ro.
De asemenea, presedintele Senatului a spus ca intrevederea sa cu presedintele Lituaniei a constat intr-o discutie placuta.
"Am avut o discutie chiar foarte placuta. Din punctul meu de vedere, a fost o intalnire foarte frumoasa, in sensul ca am descoperit un om politic si cu experienta, cu experienta in calitate de comisar european, un om politic prieten al Romaniei, care a facut niste consideratii generale, de natura valorica, non-partizane - lucru care m-a impresionat foarte placut, pentru ca in ultima vreme am fost obisnuiti cu declaratii foarte partizane ale unor omologi sau resposanbili europeni - un om cu experienta, cu valori, care vorbea cu convingere despre aceste valori", a mai adaugat Antonescu.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Antonescu: Afirmatiile presedintelui Lituaniei nu sunt un avertisment.