"In legatura cu relatia cu presedintele, din partea mea va fi una constitutionala. Vom respecta toti Constitutia. Evident, nu suntem oameni necunoscuti, am fost colegi in doua guverne cu dansul, ordinea de la sedintele de guverne ne punea in mod fatal unul langa altul. Am discutat de multe ori, nu e o problema. I-am spus si dupa instalare ca si-a luat consilieri care il vor trimite intr-un unghi mort, ceea ce s-a si intamplat. I-am mai spus ca sunt gresite optiunile si in alte domenii", a afirmat Marga, la audierea in comisiile de specialitate ale Parlamentului, potrivit mediafax.ro.

De asemenea, el a aratat ca acea comparatie pe care a facut-o intre Basescu si Mussolini nu inseamna ca a spus ca presedinte ar fi un cititor al operei dictatorului italian sau ar urma linia acestuia, ci doar ca unele masuri sustinute de seful statului in contextul crizei actuala sunt similare cu cele ale lui Mussolini.