Noua lege a sanatatii a reprezentat unul dintre subiecte discutiei avute la Guvern, de liderii si ministrii UDMR cu reprezentantii FMI, Borbely aratand ca UDMR este de acord ca proiectul sa fie discutat cu asociatiile profesionale, dar nu si ca intr-un an electoral sa fie introduse "anumite probleme sensibile" care pot compromite reforma in domeniu.

La discutie au participat atat ministrul Sanatatii, Ladislau Ritlu, cat si fostul detinator al portofoliului, Attila Cseke, potrivit MEDIAFAX.

Intrebat de jurnalisti, la finalul discutiei cu FMI, la ce "probleme sensibile" se refera in cazul noii legi a sanatatii, Borbely a indicat privatizarea caselor de sanatate. "De exemplu, privatizarea caselor de sanatate, unde si FMI si-a exprimat unele dubii, pentru ca au fost tari care le-au aplicat si nu au fost foarte de succes", a spus vicepresedintele UDMR.

El s-a aratat totodata sceptic in privinta faptului ca noua lege a sanatatii ar putea fi aplicata intr-un an electoral cu atat mai mult cu cat opozitia intra in greva parlamentara.